Locuință pentru tinerii străzii!

Dorința noastră, de a le oferi tinerilor abandonați o șansă la viață, s-a concretizat printr-un proiect depus pe Bursa Binelui – o campanie BCR pentru comunitate. 

Totul a pornit de la destinul implacabil al lui Rareș, un tânăr fără adăpost, fără o șansă la un loc de muncă decent și care și-a găsit sfârșitul degerat de frig, pe străzile capitalei. Tragic și inuman, acest tânăr nu a cunoscut niciodată noțiunea de fericire, de stabilitate, de căldură a unei familii. Nu a trăit niciodată bucuria unui lucru care să îi aparțină, a unui loc de muncă care să-i ofere pâine pe masă și un pat călduros. Am fost alături de el și am încercat să-l ajutăm în măsura în care am putut, însă cu greu poți convinge un angajator să dea salariu unui om al străzii. Pur și simplu, la noi se pune semnul egal între om al străzii și bun-de-nimic. Din nefericire, când am crezut că putem face ceva pentru Rareș, timpul ne-a dat o palmă: se pare că uneori sintagma „niciodată nu e prea târziu” nu este adevărată în toate cazurile. Pentru Rareș a fost târziu, mult prea târziu.

Pentru că ne dorim ca povestea tristă a oamenilor străzii să nu mai aibă finaluri tragice, am gândit acest proiect, al unei locuințe sociale. Majoritatea tinerilor pe care îi găsim prin canale, prin gări și prin parcuri au trăit cândva într-un centru, însă la împlinirea vârstei maxime, au fost dați afară pur și simplu, fără a fi ajutați în niciun fel să se integreze, să aibă o stabilitate financiară etc. Pe scurt, scopul nostru este să strângem suficienți bani pentru a putea cumpăra un apartament cu două camere, în care să locuiască patru tineri ai străzii. Astfel, prin oferirea unei locuințe gratuite, pe termen determinat, dorim să îi ajutăm pe tineri să-și găsească un loc de muncă și să-și strângă banii câștigați pentru a-și achiziționa propria locuință sau măcar pentru a-și putea permite o locuință în chirie. Practic, vorbim despre o locuință socială, de care vor beneficia, pe rând, mai mulți tineri.

Toți banii din donații vor fi folosiți strict pentru achiziționarea locuinței și pentru mobilarea acesteia.

Acum ne aflăm spre finalul competiției la Bursa Binelui și avem nevoie, în continuare, de donatori și susținători. Vă rugăm să ne fiți alături atât nouă, dar mai ales tinerilor care se luptă în fiecare zi pentru supraviețuire. Concret, pentru ei ziua de mâine chiar reprezintă o necunoscută. În fiecare noapte, aceste suflete adorm fără speranța că se vor trezi, fie pentru că există șanse să moară înghețați de frig, fie uciși de boli pe care stilul de viață nesănătos le-a atras după sine sau uciși din diverse alte cauze. Orice sumă este mai mult decât binevenită și reprezintă un pas înainte pentru destinul celor fără șansă. Dacă doriți să ne ajutați, vă rugăm să intrați pe – (AICI POȚI FACE DONAȚIA) – și să faceți o donație. De asemenea, ne ajută foarte mult dacă povestiți și prietenilor voștri, familiei, despre acest proiect frumos și unic. Ajutorul vostru este de neprețuit și îndrăznim să apelăm iar la el,  pentru că știm că și voi credeți că lumea poate fi un loc frumos pentru toți oamenii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *