AM REUȘIT!

O nouă campanie a Asociației Vocea Copiilor Abandonați.

Dragi prieteni și susținători ai copiilor abandonați, vă anunțăm că asociația noastră demarează, în prezent, o nouă campanie de conștientizare – AM REUȘIT (aici poți dona online – click) – prin care dorim să atragem un semnal de alarmă instituțiilor publice și decidenților politici, pentru a spune STOP abuzurilor din centrele de copii.

Așa cum v-am obișnuit, de atâția ani, și în 2019, Asociația Vocea Copiilor Abandonați continuă lupta pentru drepturile copiilor aflați în instituțiile de protecție, precum și ale tinerilor care au făcut parte din acest sistem. De data aceasta, dorim să aducem în atenția publicului, dar mai ales a celor aflați în conducerea statului, 20 de interviuri sau, mai bine spus, 20 de povești de viață, aparținând unor tineri care au crescut în infernul numit „protecția copilului”, dar care au răzbit, în ciuda piedicilor și a neajunsurilor.

#AmReușit este campania-portavoce a acestor copii, șansa lor de a-și spune povestea, de a vorbi despre traumele cauzate de un sistem defect, de a-i încuraja pe cei 18 000 de copii care încă suferă între pereții centrelor de plasament, și, mai ales, de a atrage atenția celor care au puterea să schimbe lucrurile.

Pentru a putea pune în aplicare proiectul, trebuie să realizăm o platformă live stream prin care cele 20 de interviuri să ajungă în Parlament. Ne dorim să reușim acest lucru odată cu începerea sesiunii parlamentare din acest an. De ce? Pentru că astfel, parlamentarii vor putea schimba legile sociale, în cunoștință de cauză. Până acum, aceste schimbări s-au făcut fără ca cei din conducere să conștientizeze sau să cunoască impactul pe care modificările le au asupra generației viitoare de copii. Acum este șansa noastră de a le arăta care este adevărul din spatele ușilor, chinurile la care sunt supuși copiii și ce anume trebuie schimbat.

Avem nevoie de voi! Apelăm la sprijinul vostru și la încrederea pe care ne-ați acordat-o an de an, proiect de proiect. Vă rugăm să faceți o donație pentru a putea implementa acest proiect pe site-ul

Realizarea acestui proiect le va arăta, încă o dată, parlamentarilor că suntem un popor de oameni uniți, cărora le pasă de semenii lor și de viitorul acestei societăți. Ne-am săturat de abuzurile îndreptate împotriva copiilor, de nedreptate și de cei care, cu nesimțire, distrug vieți!

Această campanie este realizată în parteneriat cu Consiliul Tinerilor Instituționalizați și Pac Pac Studios.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *