Am construit un loc de joacă pentru copiii cu dizabilități ucrainieni găzduiți la centrul de copii din Băicoi, jud. Prahova.
De-a lungul anilor ne-am implicat în proiecte mărețe pentru copiii aflați în grija statului, și asta pentru că am ales să fim o voce pentru aceștia. Copiii cu dizabilități au nevoie de noi mai mult decât ne putem imagina, au nevoie de spații accesibile pentru a trăi și accepta mai ușor condiția în care ei se află.
Am mers în fiecare dormitor, sală de lucru și am vorbit cu ei. Am răs, ne-am ținut în brațe, iar cu unii dintre ei am vorbit prin semne. Ei n-au nevoie de foarte mult, au nevoie de timpul și iubirea noastră, de atenția firească de care toți copiii ar trebui să beneficieze.
De acest spatiu de joacă se vor bucura și alți copii găzduiți de respectivul centru.
Acest loc de juacă n-ar fi fost posibil dacă n-am fi avut suportul celor de la Fundația ERSTE, BCR Social Finance și DGASPC Prahova. În acest sens le mulțumim public, le suntem efectiv recunoscători.
Hai că se poate.


