Tabăra EDFORSO – terapie pentru copiii abandonați a luat sfârșit

  • « Spune-mi şi mie ceva ce apreciezi la mine ! »
  • « Apreciez la tine că eşti prietena mea ! »

Am surprins noi o frântură din conversaţia copiilor, în timp ce se întorceau de la masă. Ne-am bucurat să vedem cum lecţiile de peste zi, transmise în ritm de jembe, se aşează în inima lor.

Copiii nu sunt obişnuiţi să-şi spună cuvinte de laudă sau să-şi mulţumească. Cel mai probabil, interacţiunile lor zilnice sunt presărate de critici şi apostrofări autoritare şi am simţit greutatea cu care îşi găseau cuvintele pozitive. Dar apoi nu se mai opreau din a se lăuda reciproc. Dintr-o dată, atmosfera din grup s-a luminat şi s-a umplut de zâmbete şi priviri vesele şi curioase.

Lecţia aprecierii celuilalt a fost una dintre multele lecţii pe care terapeutul Jean-Baptiste Manitou le-a oferit copiilor, prin poveşti şi muzică. A fost lecţia pe care am luat-o şi eu cu mine pentru că i-am văzut puterea transformaţională. Am experimentat puterea lui “mulţumesc” şi “apreciez că” într-un context de învăţare. O dată ce fiecare copil îşi conştientizează valoarea şi îşi dă seama cât de important este pentru ceilalţi, se deschide, se aşează şi primeşte mesajele pe care noi, adulţii din jurul lor, vrem să le transmitem.

Printre aprecieri, ne-am uitat împreună în oglinda magică care ne spunea « Bravo mie ! Am încredere în mine ! » şi am primit cutii pline cu încredere în sine. Am râs şi ne-am bucurat de ritmurile care ne-au ieşit, până ne-au usturat palmele.

În razele soarelui şi aerul proaspăt de la Olăneşti ne-am deschis sufletul şi am spus poveştile din spatele zâmbetelor, învăţând unul despre celălalt că suferim, ne este frică sau ne bucurăm. Că uneori cuvintele pe care ni le spunem au ecouri adânci şi provoacă lacrimi, dar că dacă ne ascultăm cu adevărat ne putem înţelege mai bine. Fără confilicte şi fără violenţă. Şi spun « ne » pentru că zilele petrecute în tabăra, ne-au îmbogăţit şi pe noi cu lecţii importante – atât despre copii, cât şi despre noi înşine.

Am crezut mult timp că afectivitatea este nevoia cea mai pregnantă a copiilor din centrele de plasament. Dar am învăţat pe parcurs că asta nu este suficient ! Ei au nevoie să înveţe să aibă încredere în ei şi în capacitatea lor de a face faţă provocărilor din sistem, au nevoie să ştie că pot lupta şi pot reuşi indiferent de context. Au nevoie de mult mai mult încurajare a ceea ce fac corect şi nu de critica fiecărei greşeli. Au nevoie de un proces de învăţare continuă, constantă şi care să depăşească materiile predate în şcoală. Au nevoie să îşi construiască un set de valori care să îi ajute pe mai departe. Au nevoie de sprijin pentru conştientizarea şi gestionarea emoţiilor.

Un gest sau o privire încurajatoare scoate la iveală bogăţia care se află ascunsă în ei : dedicaţie, generozitate, capacitatea de a da fără să primească nimic înapoi, curiozitate, bunăvoinţă, prietenie şi bucurie. O bucurie contagioasă, presărată cu uimire, aşa cum am văzut-o pe chipurile lor în prima dimineaţă din tabară, când au aflat că la micul dejun pot mânca orice vor ei – era pentru prima oară când aveau parte de un bufet suedez.

Taberele organizate de Vocea Copiilor sunt mereu un prilej de bucurie şi voie bună. Fiecare lecţie este împachetată în joc, muzică şi culori. Fiecare experienţă este gândită pentru a consolida încrederea în sine. Şi cu fiecare interacţiune se învaţă ascultarea şi răbdarea. Deşi pe copii îi auzi de multe ori în timpul zile plângându-se de câte ceva – ba că se plictisesc la activităţi, ba că nu stăm suficient afară… sau că stăm prea mult, la sfârşitul taberei aflii ca de fapt le-a plăcut fiecare moment în parte. Iar pentru noi, formatorii, cel mai puternic mulţumesc este ascuns într-o îmbrăţişare puternică şi părerea de rău că tabara s-a terminat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *